Avertismentul lui Isărescu: ce s-ar întâmpla dacă toate creditele în franci ar fi convertite în lei

Avertismentul lui Isărescu: ce s-ar întâmpla dacă toate creditele în franci ar fi convertite în lei
Publicat: 30/01/2015, 14:59

„Dacă s-ar face conversia în lei a creditelor în franci elvețieni la cursul istoric, ar însemna pierderi de 5,7 miliarde lei pentru băncile care au în portofoliu astfel de finanțări, care înseamnă 0,8% din PIB. Dacă se transformă la curs istoric plus 10%, înseamnă 5,1 miliarde lei, adică 0,7% din PIB”, a declarat vineri, într-o conferință de presă, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Potrivit datelor băncii centrale, conversia la cursul istoric plus 20%, cât au solicitat împrumutații în franci elvețieni, ar genera pierderi de 4,5 miliarde euro (0,6% din PIB). Dacă s-ar adăuga o valoare de 30% peste cursul istoric, pierderile s-ar cifra la 3,9 miliarde lei (0,5% din PIB).

La cursul mediu calculat lunar de la momentul acordării creditului până în prezent, așa cum a propus în Parlament deputatul Ana Birchall, băncile ar trebui să suporte pierderi de 3,2 miliarde lei (0,4% din PIB).

„Chiar dacă în faza inițială se poate spera că aceste pierderi se transferă către capitalul băncilor, impactul poate să fie dramatic în economie. Așadar, stăm cu pixul în mână, nu ne aventurăm, nu creăm iluzii”, a afirmat Isărescu.

Guvernatorul a punctat că BNR a efectuat calcule și pentru pierderile sistemului dacă s-ar realiza conversia la alt curs decât cel de la momentul operațiunii, pentru creditele în franci elvețieni și euro împreună, așa cum ar fi corect și pentru debitorii în alte valute.

Astfel, la cursul istoric pierderile se cifrează la 9,8 miliarde lei (1,4% din PIB), dacă se adaugă 10% la acel curs se ajunge la pierderi de 7,3 miliarde lei (1% din PIB). Totodată, conversia la curs istoric plus 20% generează pierderi pentru bănci de 5,5 miliarde lei (0,8% din PIB), iar dacă se adaugă 30% peste valoarea cursului istoric, băncile ar avea de suportat pierderi de 4,2 miliarde lei (0,6% din PIB).

La un curs mediu calculat, pierderile ar ajunge la 4,5 miliarde lei.

„În funcție de cursul la care s-ar realiza conversia, trei sau patru bănci ar avea nevoie de infuzii substanțiale de capital pentru a îndeplini nivelul minim de solvabilitate. Mai mult, rata solvabilității pe ansamblul sistemului bancar ar scădea de la 17% la 12%”, a menționat șeful băncii centrale.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?